Dragobete, ziua românească a îndrăgostiților. Tradiții, superstiții, obiceiuri

Dragobetele este o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie. Sunt multe tradiții, obiceiuri și superstiții legate de această zi în care fetele și băieții trebuie să se întâlnească și să-și declare dragostea. Conform tradiției populare, la Dragobete păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor crește puii.

Dragobetele este un ”zeu al dragostei” și i se mai spunea Cap de Primăvară. Dragobetele, simbol al bunei dispoziții, poate fi asociat cu Cupidon, zeul dragostei la romani, dar și cu Eros, zeul iubirii la greci.

Mai puțin cunoscut este Năvalnicul care este o personificare a dragostei pătimașe în mitologia românească. Năvalnicul este o specie de ferigă cu frunze mari care crește prin păduri și prin zone stâncoase. Era în trecut invocat de vrăjitoare, pentru farmecele de dragoste, iar când acest lucru se făcea în scopuri benefice, culesul se făcea dimineața și se aducea în sat pentru a fi purtată în sat de fete și femei. Când era invocat în scopuri malefice, pentru despărțirea unor oameni care se iubeau, năvalnicul era cules la miezul nopții de o vrăjitoare dezbrăcată, cu părul despletit, care se schimonosea în fața plantei.

”Conform tradiției populare, la Dragobete păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor crește puii. Din cauza acestui motiv, ziua se numește în unele așezări din nordul Olteniei Logodna sau Însoțitul Păsărilor. Se spune că păsările neînsoțite în această zi rămân stinghere și fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor”, scrie Ion Ghinoiu. Tot pe această idee, în această zi fetele și băieții trebuie să se întâlnească ”să facă Dragobetele”, iar gestul putea fi unul foarte simplu, o atingere ușoară, spre exemplu. Era un fel de garanție că fetele vor fi îndrăgite tot anul.

Tradiția spune că fetele și băieții mergeau în pădure, chiuiau și culegeau florile primăverii (ghiocei, brândușe). Evident că se striga și celebra formulă: ”Dragobetele sărută fetele!”

Tradiția mai spune că, asemănător păsărilor, fetele se ”zburătoresc”, fugă rituală care se încheie cu prinsul și sărutatul lor de către băieți.

”La Dragobete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, tinerii căutau să-și spună cuvinte frumoase, să se picure, adică să se ciupească, să se sărute, să-și facă legăminte de dragoste. Dragobeți sunt numiți feciorii cuprinși de fiorii dragostei, dar și mugurii culeși de fete de pe crengile copacilor și puși la ureche, precum cireșele în luna mai”, mai scrie Ion Ghinoiu.

În unele locuri nu se lucra în acestă zi, considerându-se de rău augur. De Dragobete, dar în unele zone și pe 1 martie sau 3 martie, fetele topeau zăpadă și păstrau apa cu care apoi se spălau pe față în anumite zile din an, pentru prospețimea tenului.

Sunt legende care-l prezintă pe Dragobete ca fiind fiul Babei Dochia, o ființă, jumătate om, jumătate spirit, o ființă care umblă prin lume, dar nu poate fi văzută, pentru că lumea a devenit un loc plin de mârșăvie, scrie hotnews.ro.