Ştiri din zonă
Drumurile din județul Cluj, învăluite de CEAȚĂ

Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișCentrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la ora 10:00, în unele zone ale ţării, inclusiv în județul Cluj, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă.
Pe autostrada A3 Câmpia Turzii – Gilău, între kilometrii 0 şi 19, vizibilitatea scade sub 100 de metri. Fenomenul este prezent şi pe A1 Sibiu – Deva şi A1 Lugoj – Arad – Nădlac, pe unele tronsoane.
În judeţul Vrancea, pe DN2(E85), vizibilitatea este cuprinsă între 50 şi 100 de metri. De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting referitoare la ceaţă şi depunere de chiciură pentru judeţele Bihor, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Cluj, Satu Mare, Alba, Harghita, Sibiu, Covasna, Braşov şi Mureş.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanţa în mers, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire (dacă este cazul, şi pe cele de ceaţă).
FOTO – Arhivă
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!