Conectează-te cu noi

Naţional

E oficial! Cartele prepay doar cu buletinul! S-au înăsprit și amenzile pentru apeluri false la 112

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Executivul a adoptat, marţi, ordonanţa de urgenţă prin care cartelele prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, măsură urmând să fie aplicată de la 1 ianuarie 2020. Actul normativ include şi măsuri legate de apelurile false la 112, amenzile fiind la un nivel de până la cinci ori mai mare, conform Mediafax.

Achiziţionarea cartelei prepay se va realiza doar în urma prezentării datelor personale, din motive de siguranţă pentru cetăţeni, a afirmat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului, la finalul şedinţei de Guvern.

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2020, persoana care doreşte cumpărarea unei astfel de cartele va trebui să prezinte buletinul.

Astăzi, în şedinţa de Guvern, la propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne, a fost aprobată o Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legislaţiei, pentru a permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor, prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate situaţiilor de urgenţă”, a explicat Nelu Barbu, potrivit sursei citate.

Purtăroul de cuvânt al Executivului a mai spus că „pentru îmbunătăţirea localizării persoanei care apelează serviciile de urgenţă, prin acest act normative, se insitutie obligaţia furnizorilor de servicii de telefonie mobile, pentru care plata se face în avans, de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii. Cu alte cuvinte, cartelele prepay vor fi furnizate doar după ce persoana care le achizionează prezintă actele de identificare. Această obligaţie intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020”.

Persoanele care deja au o cartelă prepay, dar şi cei care achiziţionează una până la data de 31 decembrie, vor avea la dispoziţie opt luni pentru a transmite datele de identificare. Aceste date vor fi puse la dispoziţia Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi utilizate în conformitate cu prevederile de colectare a datelor cu caracter personal.

Pentru îmbunătăţirea localizării persoanei care solicită apelurile de urgenţă, prin acest act mormativ, se insituie obligaţia furnizorilor de servicii de telefonie mobile, pentru care plata se face în avans, de a utiliza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizătorului cartelei SIM. Începând cu data de 1 septembrie 2020, este interzisă furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, prin intermediul cartelelor SIM, ai căror utilizatori finali nu au pus la dispoziţia furnizorului datele de identificare. Deci, de la 1 septembrie 2020, nu se va mai putea vinde o cartelă SIM fără a fi prezentate datele de identificare ale utilizatorilor”, a mai spus Barbu.

O altă reglementare importantă a ordonanţei de urgenţă este referitoare la creşterea amenzilor pentru apelurile false la 112. Prin urmare cuatumul amenzilor pentru apelurile false a crescut de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei.

O altă reglementare importantă este referitoare la consecinţele în urma alertelor false. Minimul sancţiunii a fost majorat de la 500 la 1.500 de lei, iar maximul, de la 1.000 la 5.000”, a conchis Nelu Barbu.

Pentru optimizarea timpului de gestionare al urgenţei, echipele de salvare vor comunica prin intermediul mesajelor tehnice asociate apelurilor de urgenţă puse la dispoziţie de serviciile de telefonie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER