Naţional
E OFICIAL! Radarele amplasate pe mașini neinscripționate, INTERZISE!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișCamera Deputaţilor a adoptat decizional, marţi, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”. Proiectul de lege iniţial a fost modificat în urma declarării unor articole ca fiind neconstituţionale, potrivit Mediafax.
Deputaţii au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.684 din 6 noiembrie 2018.
Proiectul de lege a fost atacat la CCR, iar acum, legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituţionale.
Potrivit legii votate de Camera Deputaţilor, poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, arată deputatul liberal Florin Roman într-un comunicat.
„O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie. O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, potrivit comunicatului emis de Florin Roman.
„Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive … şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile”, se mai arată în proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților.
Iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, urmează să ajungă la preşedintele României pentru promulgare.