Social-Cultură
Elevă de la LAPI Dej, premiul III la un concurs național de eseuri – FOTO
Publicat acum
9 anipe
O elevă de la Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej a obținut premiul III la un concurs național de eseuri.
În perioada 1-30 aprilie 2016, Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române a organizat un concurs de eseuri numit „150 de ani de activitate cultural-științifică în slujba națiunii române” care a presupus alegerea unuia dintre foștii sau actualii membri ai Academiei Române și realizarea unui eseu despre viața și activitatea celui ales.
Concursul a fost organizat cu ocazia sărbătoririi Zilelor Academice Clujene ”Academia Română – 150 de ani în serviciul națiunii române”. Competiția a fost lansată la nivel național, premiile acesteia constând în bani și cărți. Premiera concursului a avut loc, ieri, la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul festivității de deschidere a Zilelor Academice Clujene.
Anca-Ioana Chira, elevă în clasa a XI-a B la Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej (coordonată de prof. Valeria Huza) a impresionat prin eseul său și a reușit să obțină un merituos loc III.
”Am aflat despre acest concurs pe ultima sută de metri, ca să zic așa, de la doamna profesoară Valeria Huza și l-am luat drept o provocare, dat fiind faptul că specializarea mea este științele naturii, iar concursul a fost unul de istorie. Tema eseului meu a fost <<POMPILIU TEODOR – personalitate de rang a lumii academice românești>>, mai exact am vorbit despre unul dintre foștii membri ai Academiei Române. În urma eseului realizat, am reușit să obțin premiul III pe țară la acest concurs, premiul constând într-o sumă de bani, cărți și diplomă”, a declarat pentru Dej24.ro Anca-Ioana Chira, elevă a Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej.