Eveniment
Elevii de la CNAM Dej și din Valea Gugii, Mănăstirea și Vad SE ÎNTORC la școală
Publicat acum
8 secundepe

Instituția Prefectului – Județul Cluj a anunțat, în urmă cu puțin timp, că mâine se vor relua cursurile în format fizic în toate unitățile de învățământ din județ.
”Ca urmare a remedierii situațiilor generate de condițiile meteorologice, mâine, vineri, se vor relua cursurile în format fizic în toate unitățile de învățământ de la nivelul județului Cluj. Decizia a fost luată împreună cu ISJ Cluj și autoritățile locale. Sperăm să nu intervină situații neprevăzute care să impună noi măsuri”, a precizat Instituția Prefectului – Județul Cluj.
Vă reamintim, astăzi, elevii de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” (CNAM) Dej au desfășurat cursurile online, în urma apariției unei defecțiuni la centrală. Totodată, elevii navetiști din Valea Gugii, Mănăstirea și Vad nu au ajuns astăzi la cursuri, accesul lor fiind blocat de nămeți.













