Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Evaziune fiscală de 29 de milioane de euro. Percheziții și la Cluj

Publicat acum

pe

În cursul zilei de joi, 5 octombrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat 53 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul gestionării uleiurilor uzate.

Perchezițiile au fost efectuate în municipiul București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea, la sediile sociale și punctele de lucru a 17 societăți comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.

Au fost ridicate înscrisuri de la 44 de societăți comerciale importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate, emise de societățile implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.

Din cercetări a reieșit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piața națională, ar fi evidențiat în actele contabile și în alte documente legale operațiuni fictive, care atestau îndeplinirea obligațiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.

În acest mod, firmele importatoare s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru către Fondul pentru Mediu, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2011 — 31 decembrie 2013, pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obligațiilor anuale de gestionare și cantitățile de uleiuri uzate gestionate.

Prejudiciul cauzat bugetului Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro.

La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție din toate județele în care s-au efectuat percheziții.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER