Conectează-te cu noi

Recomandări

EXCLUSIV. Evenimentul ”Noaptea Muzeelor 2015” este marcat de proteste și la Dej

Publicat acum

pe

Noaptea Muzeelor

Dejenii vor putea admira expoziția ”Istorie și memorie locală” organizată cu ocazia evenimentului ”Noaptea Muzeelor 2015”. Această expozitie va cuprinde imagini vechi de colecție și filme de arhivă referitoare la orașul Dej.

Potrivit organizatorilor, ”ediția din anul 2015 va fi una cu totul specială pentru că va fi marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate la organizație. Nu este însă un protest obișnuit, ci unul subtil și inedit, consecință a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeală și patrimoniul său cultural. Despre ce este vorba? În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluții alternative de funcționare, situație unică în Europa și poate chiar în lume. Muzeele nu mai înseamnă nimic pentru că ele nu au fost considerate niciodată cu adevărat importante, utile societății, vectori de dezvoltare comunitară, o investiție sigură. Dar ele pot fi toate acestea dacă sunt ajutate”, au anunțat organizatorii pe site-ul evenimentului.

Potrivit directorului Muzeului Municipal Dej, prof. Constantin Albinetz, instituția pe care o conduce aderă la acest protest. Drept urmare, la evenimentul ”Noaptea Muzeelor” din acest an, exponatul lunii mai, care este reprezentat de o statuetă romană descoperită în perioada interbelică în castrul de la Cășeiu, va fi acoperit de o pânză de culoare neagră. Astfel cei care doresc să admire acest exponat, vor trebui să viziteze muzeul în zilele în care acesta are program normal de vizitare.

În acest an, ”Noaptea Muzeelor” va avea loc sâmbătă, 16 mai, iar accesul în muzeu va fi gratuit, la fel ca în anii precedenți. Cei care aleg să viziteze muzeul trebuie să știe că acesta va fi deschis în intervalul orar 18:00-24:00.

Imaginile prezentate în expoziție sunt cărți poștale, fotografii și ilustrate originale, dar și reproduceri la scară mai mare ale acestora. Expoziția urmărește să surprindă evoluția orașului sub mai multe aspecte: edilitar-administrativ, economic, cultural-artistic și personalități ale locului.

Dejenii care se gândesc cu nostalgie la orașul vechi, la cum arăta acesta în trecut vor avea ocazia să admire peste 120 de imagini vechi cu orașul Dej. Imaginile din expoziție acoperă o perioadă de peste 100 de ani din istoria și devenirea orașului de la confluența Someșurilor și anume: din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până în anii 80 ai secolului al XX-lea.

La categoria personalități locale vor fi prezentate lucrări ale artistului Vasile Rus Batin, născut în apropiere de municipiul Dej. Cele cinci lucrări se intitulează: Mame de eroi; Maternitate; Portret de fată (din județul Someș); Avram Iancu și Dinu Lipati. Operele au fost donate Muzeului Municipal Dej de către dr. Alexandra Rus, soția artistului.

Artistul Vasile Rus Batin a fost cunoscut în primul rând prin creația sa în domeniul artei de for public: statuară și relief monumental, realizate din piatră, bronz, lemn și marmură, dar și prin statuara de interior elaborată cu o obstinată aspirație poetică, de esență metaforică.

Semnificativă pentru evoluția viziunii artistului este și opțiunea sa de a folosi lemnul în creațiile sale. Lemnul i-a conferit artistului mai multă forță de expresie.

Lucrările artistului au ca sursă de inspirație arta populară și lumea satului.

„La ediția de anul acesta a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, îi invit pe dejeni să fie alături de noi pentru a admira expozițiile de bază ale muzeului. E vorba de expoziția de istorie, expoziția etnografică, iar pentru acest eveniment vor fi realizate două expoziții noi, două expoziții temporare. Prima expoziție se va numi „Istorie și memorie locală”, iar dejenii vor putea vedea imagini vechi cu Dejul. Tot în cadrul acestei secțiuni de „Istorie și memorie locală” vizitatorii vor putea viziona filme referitoare la municipiul Dej. A doua expoziție organizată tot cu această ocazie va fi o expoziție de artă plastică a artistului Vasile Rus Batin. (…) Am primit încă trei lucrări ale artistului donate Muzeului Municipal Dej de către văduva artistului, d-na Alexandra Rus”, a declarat pentru Dej24.ro directorul Muzeului Municipal Dej, prof. Constantin Albinetz.

Dej24.ro este partener media al acestui eveniment.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER