Exponatul lunii decembrie, la Muzeul Municipal Dej

În perioada 2-31 decembrie 2015, Muzeul Municipal Dej organizează pentru public Exponatul lunii decembrie: ,,Tezaurul monetar imperial roman descoperit la Nireș (jud. Cluj)”.

În jurul oricărui tezaur se naște o legendă sau un mister față de varianta oficială reconstituită de către autoritățile în domeniu. Conform cercetătorilor de la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca, tezaurul a fost descoperit în toamna anului 1953 de către Mihai Szántó din satul Nireș cu ocazia arăturilor de toamnă realizate pe Dealul Vulpanului. Acest deal se află la 1 km nord-vest de sat și este acoperit în totalitate de terenuri agricole.

Descoperitorul a declarat, la vremea aceea, că în timp ce era la arat a observat în urma plugului o mulțime de bani vechi pe care i-a adunat și i-a dus acasă. Despre această descoperire nu a spus decât membrilor familiei, nimeni din sat nu a știut de tezaurul descoperit.

„În ceea ce privește numărul monedelor, Mihai Szántó a declarat că au fost 150 de piese, majoritatea din argint și că nu erau într-un vas sau recipient. Ele au apărut risipite după brăzdarul plugului pe o suprafață de circa 1,5 m2. El a mai spus că în timpul iernii a vândut mai multe monede la ,,colecționari” din Dej, Gherla și Cluj-Napoca.

În primăvara anului 1954 acesta a venit la Dej să vândă și ultimele 30 de monede din tezaurul de la Nireș. În acest fel ele au fost salvate de juristul Florin Gavrilescu, directorul Muzeului Municipal Dej. Aceste piese au fost cercetate la muzeul clujean și au fost publicate de către academicianul Dumitru Protase.

Pe lângă această variantă oficială publicată în literatura de specialitate, făcând cercetări în satul Nireș am identificat și o legendă locală care a circulat printre săteni, conform căreia Mihai Szántó nu a descoperit tezaurul pe Dealul Vulpanului ci în grădina fratelui său, care se afla la 350 de metri de zăcământul de sare de la Nireș, exploatat în antichitate și de administrația romană a provinciei Dacia.

Paznicul de hotar Izidor Săplăcan, a întărit această ipoteză, spunând că frații Szántó nu aveau pământ în zona dealului și nu l-a văzut acolo la arat. În urma cercetărilor din teren, de pe Dealul Vulpanului, nu au fost descoperite nici un fel de materiale arheologice din perioada romană și nici alte monede. Pe acel deal era exclusă o locuire având în vedere configurația terenului.

În ceea ce privește numărul pieselor acesta ar fi fost mult mai mare peste 500 de monede, spuneau localnicii, iar anul descoperirii nu ar fi 1953, ci cu câțiva ani mai devreme, prin 1949-1950. După unii localnici familia descoperitorului ar fi deținut monede de argint nedeclarate până prin anii ’80. La 3-4 ani de la marea descoperire, fapt constat de toți sătenii, Mihai Szántó și-a construit o casă nouă și grajd de om înstărit. Înainte de descoperire acesta avea o casă mică sărăcăcioasă și un grajd acoperit cu paie.

În concluzie, pot afirma că tezaurul strâns într-o perioadă de trei secole nu a putut să fie adunat în cursul vieții unei singure persoane. Se presupune că această comoară a fost transmisă din generație în generație în cadrul unei familii. Având în vedere că procesul de formare a tezaurului începe cu monede emise dinaintea și din timpul stăpânirii romane în Dacia și reluarea acumulării se produce în secolul al IV-lea putem bănui că tezaurul a aparținut unei familii autohtone (daci sau romani) care a lucrat la exploatarea sării de la Nireș sau a practicat comerțul cu acest mineral”, se arată într-un comunicat al Muzeului Municipal Dej.