Naţional
Faci sport pe caniculă? Iată ce ar trebui să ştii
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișSezonul cald aduce cu sine şi inerenta problema a temperaturilor extreme, care, în majoritatea cazurilor, dăuneaza organismului, mai ales dacă acesta este supus unor eforturi fizice susţinute. Dr. Vlad Predescu, chirurg ortoped specializat în medicina sportivă, ne împărtăşeşte din experienţa sa, recomandându-ne cum să ne protejăm corpul în această perioadă, potrivit CSID.
În primul rând, rezistenţa la căldură depinde de cât de în formă este organismul. Dacă un corp este antrenat, nu este nicio problemă să faci faţă efortului pe căldură. În mod normal, avem nevoie de aproximativ zece zile de pregătire pentru a creşte capacitatea de transpiratie şi de adaptare la efort pe vreme caniculară.
Medicul Vlad Predescu ne recomandă ca, la începutul antrenamentului, exerciţiile să fie ceva mai uşoare, pentru a evita supraîncălzirea organismului. Creierul, în mod inconştient, are tendinţa de a scădea forţa musculară şi viteza de contracţie a muşchilor pentru a limita producerea suplimentară de căldură. De altfel, această supraîncălzire este răspunzătoare de apariţia simptomelor similar celor care însoţesc insolaţia.
Pentru a putea permite corpului să îşi regleze eficient temperatura, trebuie să avem în vedere echipamente de antrenament de calitate, care să permită corpului să transpire şi să se usuce în acelaşi timp. Ţesăturile din fibre de bumbac nu sunt recomandate, fiind de dorit cele din materiale sintetice speciale.
Prin transpiraţie, organismul realizează, de fapt, scăderea temperaturii corpului, fiind o reacţie de apărare. Medicul ortoped Vlad Predescu ne confirmă faptul că studiile recente au dovedit faptul că nivelul de performanţă a sportivilor scade cu 1-3% la fiecare 5ºC înregistrate peste nivelul nostru de confort ambiental.
De asemenea, sfatul specialistului este ca antrenamentele să aibă loc dimineaţa sau seara şi, cel mai important, să respectăm un program strict de hidratare.
Dacă vă pregătiţi pentru o competitie sau pentru un program fizic foarte intens, este bine să începeţi un regim complet de hidratare cu cel putin 3 zile înainte de eveniment. Mai mult, în timpul exerciţiilor, este indicat să consumaţi lichide la 20-25 de minute, pentru a putea înlocui cantitatea pierdută prin transpiraţie. Să nu uităm un lucru foarte important: cu cât corpul înmagazinează mai multe lichide, cu atât poate elimina mai uşor căldura generată atunci când facem sport la temperaturi înalte.
Nu uitaţi însa că nu trebuie să consumaţi apă sau sucuri foarte reci: acestea sunt periculoase dacă temperatura lor are sub 10ºC deoarece pot provoca vasoconstricţie periferică şi stres digestiv, mai ales persoanelor mai sensibile.