Sport
FC Unirea Dej s-a întărit cu doi tineri de perspectivă. Unul vine de la campioana CFR Cluj
Publicat acum
4 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej a reușit să se întărească în această pauză competițională. Au ajuns la clubul alb-albastru un portar și un atacant.
Cu câteva zile înainte de încheierea perioadei de transferuri, FC Unirea Dej s-a înțeles cu CFR Cluj pentru împrumutul atacantului Sebastian Serediuc. Născut în Călan (județul Hunedoara), acesta și-a făcut junioratul în Spania, unde a fost plecat încă de la vârsta de 6 ani. Acolo, a jucat pentru Lleida, iar apoi, la revenirea în țară, a evoluat la Minerul Baia Mare (locul 1, seria a X-a, Liga a III-a), unde a marcat 6 goluri în turul campionatului. Serediuc a atras imediat atenția campioanei României, CFR Cluj, care l-a semnat până în vara anului 2023. Ieri, atacantul în vârstă de 20 de ani s-a alăturat lotului liderului seriei a IX-a din Liga a III-a, FC Unirea Dej.
Totodată, Unirea Dej și-a asigurat serviciile portarului Ștefan Cristian Georgescu, de la Petrolul Ploiești. Tânărul goalkeeper în vârstă de 19 ani a mai evoluat pentru CSO Plopeni (seria a V-a, Liga a III-a).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!