Ştiri din zonă
Femei panicate după ce au auzit mormăit de urs, sub pădurea de la Gherla

Publicat acum
32 de minutepe

Duminică seara, în jurul orei 23, două femei aflate la plimbare cu câinii sub pădurea de la marginea orașului Gherla, în zona de case a străzii Sfântul Anton, pe drumul spre mănăstire, au trecut prin clipe de groază după ce au auzit un mormăit puternic, semn că un urs s-ar fi aflat prin apropiere.
Speriate, femeile au fugit din zonă și au sunat imediat la 112 pentru a alerta autoritățile. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, însă oamenii legii nu au reușit să identifice niciun animal în pădure sau în apropierea caselor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, pentru acest incident nu a fost alocat un echipaj SMURD, iar pentru locuitorii din zonă nu s-a emis un mesaj Ro-Alert.
Pădurea de la marginea Gherlei este cunoscută în ultima vreme pentru aparițiile ocazionale de urși, atât în partea dinspre drumul spre Sărătura, cât și în zona blocurilor ANL de pe strada Fizeșului. Incidentul de duminică seara vine la doar o zi după ce un urs a fost filmat pe marginea drumului spre Fizeșu Gherlii, notează Gherla Info.
Autoritățile recomandă cetățenilor să fie vigilenți atunci când se aventurează în zonele de pădure din apropierea orașului și să anunțe imediat prezența animalelor sălbatice la numărul unic de urgență 112.