Eveniment
Femeie blocată în locuință, în Dej! Pompierii au intrat pe geam – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn apel la 112 a anunțat luni după-amiază, în jurul orei 14:00, faptul că o persoană de sex feminin din Dej este blocată în locuință și are nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului, pe strada Dealul Rozelor din Dej, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD, dar și polițiștii.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au fost nevoiți să urce pe o scară metalică până la etajul al doilea al blocului pentru a pătrunde în imobil. Aceștia au intrat în locuință pe un geam al balconului lăsat deschis. În scurt timp, salvatorii au reușit să deschidă ușa pentru ca echipajul medical să intervină.
Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului fiind ulterior transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
*Imagini primite de la un cititor Dej24.ro