Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Femeie din Negrilești, amenințată și agresată de concubin. N-a scăpat nici fiica ei minoră

Publicat acum

pe

În urmă cu câteva zile, o femeie din Negrilești, care locuiește în Bistrița, a sesizat polițiștii cu privire la un scandal.

În urma verificărilor, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au emis împotriva unui bărbat de 29 de ani din Măgura Ilvei un ordin de protecție provizoriu. Totodată, bărbatul este vizat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru violență în familie, amenințare și distrugere.

În fapt, în seara de 12 martie, în jurul orei 23.15, bărbatul, concubin al unei femei de 31 de ani din Negrilești cu care locuia la o adresă din municipiul Bistrița, ar fi agresat-o pe aceasta, dar și pe fiica ei de 10 ani. Totodată, acesta ar fi distrus un televizor și le-ar fi adresat celor două amenințări.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER