Ştiri din zonă
Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, la Iulius Mall Cluj

Publicat acum
7 minutepe

Azi-dimineață, în jurul orei 10:10, polițiștii Secției 3 Cluj au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la nivelul unei terase din cadrul unui centru comercial din Cluj-Napoca, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au aplicat imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, victima a fost declarată decedată.
Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind o femeie de 69 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Trupul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
foto: arhivă