Conectează-te cu noi

Eveniment

Femeiu din Uriu, REȚINUTĂ. Contracte false, clienți păcăliți, prejudiciu uriaș

Publicat acum

pe

O femeie din Uriu, cercetată pentru fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și abuz de încredere, a fost reținută de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice în urma unei percheziții.

La data de 18 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Criminalistic sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere.

În urma audierilor, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei femei de 56 de ani din Uriu, cercetată pentru fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și abuz de încredere.

În cursul zilei de astăzi, 19 noiembrie, aceasta va fi prezentată magistraților, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Prejudiciul total cauzat prin comiterea faptelor este de 324.550 de lei.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2020-2023, în calitate de agent de vânzări la o instituție financiare nebancară, femeia în cauză ar fi întocmit 4 contracte de credit, împreună cu anexele acestora, în care ar fi inserat cu bună-știință informații neconforme cu realitatea.

Totodată, ar fi folosit înscrisurile, cunoscând că sunt false, în vederea producerii unei consecințe juridice, prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor fiind de peste 55.000 de lei.

De asemenea, în perioada 2020-2022, femeia ar fi indus în eroare trei persoane, determinându-le să-i înmâneze la diferite intervale de timp, diferite sume de bani, în vederea constituirii unor depozite bancare, cu promisiunea unor dobânzi mai mari decât cele existente pe piață. 

Ulterior, pentru a crea o aparență de legalitate, aceasta le-ar fi înmânat persoanelor în cauză mai multe înscrisuri cu ștampila instituției, după care și-ar fi însușit sumele de bani, în cuantum total de aproximativ 53.000 de euro.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER