Ştiri din zonă
Fiica cea mică a primarului Emil Boc a fost admisă la Facultatea de Medicină Dentară a UMF Cluj
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișFiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Patricia, a fost admisă, miercuri, la buget, la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”, după ce a obţinut nota 8,49 la examen, transmite Mediafax.
Potrivit rezultatelor examenului de admitere postate, miercuri, pe site-ul UMF Cluj-Napoca, Patricia Boc a obţinut nota 8,49, la testul grilă cu 50 de întrebări din biologie şi chimie şi s-a clasat pe locul 9 la buget.
Examenul a început după ora 10 şi a durat două ore.
La Facultatea de Medicină Dentară a UMF Cluj-Napoca au fost scoase la concursul de admitere pentru anul universitar 2018 – 2019 un număr de 79 de locuri la buget, pentru care s-au înscris 226 de candidaţi. Concurenţa a fost de 2,8 pe un loc.
În total, la UMF Cluj-Napoca s-au înscris pentru examenul de admitere un număr de 1.800 de candidaţi, fiind scoase la admitere 650 de locuri.
Patricia Boc a obţinut media 9,66 la examenul de Bacalaureat, după ce a absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Cluj-Napoca.
FOTO – Arhivă