Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

FOC PUS INTENȚIONAT la clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca! Zeci de pacienți, EVACUAȚI

Publicat acum

pe

Aproximativ 20 de pacienţi de la clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca au fost evacuaţi, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui incendiu. Pompierii au indicii că focul a fost pus intenţionat, fiind declanşată şi o anchetă internă a unităţii medicale, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a declarat că la locul incendiului au fost trimise trei autospeciale pentru stins incendii şi două ambulanţe.

În noaptea de luni spre marţi a izbucnit un incendiu la clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca unde s-a intervenit cu trei autospeciale de stins incendii şi două ambulanţe, cu un total de 14 pompieri. A ars un dulap aflat pe un hol de la un etaj al clădirii şi au fost evacuaţi aproximativ 20 de pacienţi, adulţi. Nu au fost victime. Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a mijloacelor de aprindere, cineva a folosit focul cu intenţie”, a spus Cornea.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, de care aparţine clinica Medicală 2, Monica Costin, a declarat, la rândul său, că pacienţii nu au avut de suferit în urma incendiului.

A fost un incendiu la Medicală 2, pe un coridor mai izolat, au fost evacuaţi o parte din pacienţi care puteau să meargă, mai mult din cauza fumului şi a sperieturii. Nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a păţit nimic, nici pacienţii, nici personalul medical. Focul a fost stins, se presupune că ar fi fost pus de cineva. Ne punem întrebarea cine ce a făcut şi ce a dorit. Ulterior a mai fost un foc descoperit pe un coridor între secţiile de ORL şi Reumatologie, care sunt în aceeaşi clădire a clinicii Medicală 2, şi a fost anunţat de asistenta care era de gardă”, a spus Costin.

Potrivit acesteia, conducerea unităţii medicale a declanşat o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER