Eveniment
FOCAR de pestă porcină în Rugășești. Măsurile dispuse de autorități
Publicat acum
2 anipe
Un focar de pestă porcină africană a fost depistat în localitatea Rugăsești din comuna Cășeiu.
În urma depistării focarului, s-au dispus mai multe măsuri de către autorități pentru stoparea epidemiei. Principala măsură este cea de informare a populației cu privire la focarul identificat.
De asemenea, se asigură dezinfectoare rutiere la toate intrările și ieșirile de pe proprietatea pe care a fost identificat focarul și va fi supravegheată starea de sănătate a mistreților din zonă, pe o distanță cuprinsă între 3 și 10 km.
A fost stabilită o zonă de protecție pe o rază de câțiva km, fiind vizate localitățile:
- Custura
- Sălătruc
- Rugăsești
- Guga
- Leura
- Gârbău Dejului
- Sâlișca
- Chiuiești
- Dosu Bricii
- Comorita
- Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud
- Cășeiu
- Fălcușa, județul Sălaj
- Câțcău
- Coplean
- Valea Gârboului
- Muncel
- Cetan
- Valea Groșilor
- Lelești, județul Bistrița-Năsăud
- Gostila, județul Sălaj
- Valea lui Opriș
- Vad
- Urișor
- Căpâlna, județul Sălaj
- Valea Cășeielului
DSVSA Cluj a dispus următoarele măsuri pentru prevenirea și controlul pestei porcine africane:
- Toți porcii din exploatație să fie uciși de îndată sub control oficial și într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane atât în timpul transportului, cât și în timpul uciderii
- Carcasele porcilor morți sau uciși să facă obiectul îngropării sub supraveghere oficială;
- Carnea porcilor sacrificați în cursul perioadei situate între introducerea probabilă a bolii în exploatație a fost confiscată și supusă neutralizării sub supraveghere oficială;
- Orice substanță sau deșeu susceptibile de a fi contaminate, precum furajele, să fie supuse procesării, toate materialele de unică folosință potențial contaminate și, în special, cele utilizate pentru operațiuni de ucidere, să fie distruse. Aceste măsuri trebuie aplicate în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial și ale manualului de operațiuni pentru PPA;
- După eliminarea porcilor (uciderea și ecarisarea), clădirile destinate adăpostirii porcilor și vehiculelor care au fost utilizate pentru transportul lor sau transportul carcaselor, precum și echipamentul, așternutul pentru animale, gunoiul de grajd și purinul susceptibile de a fi contaminate trebuie curățate, dezinsectizate și dezinfectate;
- Ancheta epidemiologică este în curs de desfășurare;
- Nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta fără autorizarea autorității competente.
DSVSA Cluj dispune ca măsurile următoare să se aplice în zona de protecție:
- Se vor instala dezinfectoare rutiere la toate ieșirile de la strada cu exploatația afectată;
- Va efectua dezinfecția străzilor care au legătură cu strada pe care a fost diagnosticat PPA;
- Efectuarea unui recensământ al tuturor exploatațiilor cât de repede posibil;
- Circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private sunt interzise;
- Niciun alt animal nu poate intra sau ieși din exploatație;
- Toți porcii morți sau bolnavi trebuie imediat declarați la DSVSA Cluj;
- Porcii nu pot părăsi exploatația în care sunt ținuți în cursul a cel puțin 30 de zile de la terminarea operațiunilor preliminare de curățare și de dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinfecție a exploatației infectate.
Reclamă
Citește și:
Click pentru a comenta