Conectează-te cu noi

Naţional

Fraudarea kilometrajului: Parlamentarii europeni cer o nouă legislaţie

Publicat acum

pe

Pentru a combate mai eficient fraudarea odometrelor, Comisia trebuie să propună o nouă legislaţie în următoarele 12 luni, spun deputaţii într-o rezoluţie adoptată recent.

Între 5% şi12% din maşinile de ocazie vândute în statele UE şi între 30% şi 50% dintre cele exportate pe teritoriul UE au fost traficate, a declarat raportorul Ismail Ertug (S&D, DE). “Am obţinut un larg acord cu privire la acest raport, în special în ceea ce priveşte bazele de date naţionale şi schimburile de informaţii transfrontaliere, dar şi în ceea ce priveşte eforturile pe care trebuie să le facă producătorii pentru securizarea odometrelor.

În cazul în care Comisia va propune o legislaţie în acest domeniu, se poate înregistra un profit anual între şase şi nouă milioane de euro şi vom reuşi să restabilim încrederea consumatorilor în piaţa maşinilor de ocazie. Aceasta este o oportunitate extraordinară de a demonstra adevărata valoare adăugată a Europei, asigurând protecţia consumatorilor”, a mai spus raportorul.

Deputaţii vor noi măsuri legislative, care să includă registre naţionale de kilometraj, care să fie accesibile transfrontalier. Cumpărătorii de maşini de ocazie trebuie să aibă posibilitatea să verifice exactitatea indicaţiilor odometrului, indiferent de ţara în care au fost înregistrate, spun deputaţii.

Înregistrarea mai frecventă a datelor privind kilometrajul pentru detectarea fraudelor

Înregistrarea kilometrajului ar trebui să fie obligatorie la fiecare control tehnic periodic, la fiecare inspecţie tehnică, verificări sau reparaţii în service, începând cu prima înregistrare a maşinii, spun deputaţii.

Deputaţii subliniază că în Belgia şi Olanda, unde înregistrarea kilometrajului se face mai des decât în orice altă ţară, fraudele la kilometraj au fost aproape eliminate.

Mai multe eforturi din partea industriei de automobile

Deputaţii cer de asemenea Comisiei să monitorizeze modul în care constructorii de automobile pun în practică strategiile anti-fraudă cerute de actuala legislaţie UE şi să fixeze criterii clare, care să permită verificarea eficientă a securităţii odometrelor.

Fraudarea kilometrajului ar trebui să fie infracţiune penală

Deşi fraudarea kilometrajului are un impact negativ asupra securităţii rutiere, numai şase state includ “manipularea odometrului” în categoria infracţiunilor penale, spun deputaţii, cerând tuturor statelor membre să procedeze ca atare.

Ce urmează

După adoptarea de Parlament a rezoluţiei, Comisia europeană va trebui să prezinte o iniţiativă legislativă în acest sens sau să explice de ce nu propune astfel de măsuri.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER