Conectează-te cu noi

Eveniment

Fostul primar al Dejului, GHEORGHE BENEA, trimis în judecată pentru ABUZ ÎN SERVICIU și favorizarea făptuitorului

Publicat acum

pe

Gheorghe Benea new

Gheorghe Benea, fostul primar al municipiului Dej, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

ACTUALIZARE: În perioada 1981-1983, Gheorghe Benea a fost inginer chimist la Fabrica de Celuloză și Hârtie Dej, iar din ’83 și până în ’89 a ocupat poziția de Șef de secție la aceeași fabrică. Acesta a continuat ca Director Tehnic și de Producție la Fabrica de Celuloză și Hârtie Dej (1990-1998), iar mai apoi, până în 2004, a ocupat fotoliul de Director General al S.C. Someș S.A. Dej.

Gheorghe Benea a fost și primar al municipiului Dej, timp de 6 luni, în perioada ianuarie – iunie 1990. În anul 2012, Gheorghe Benea și-a încercat din nou norocul la Primăria Dej, din partea PDL, însă nu a reușit să convingă electoratul și a fost învins de contracandidatul său, Morar Costan (USL). „Am votat pentru ca şi în Dej să se întâmple ceva, adică să înceapă şi Dejul să se dezvolte, să înceapă să se mişte, să fie viaţă economică, spirituală şi culturală în municipiul Dej”, spunea Benea pe 10 iunie 2012, în ziua alegerilor. În cele din urmă, acesta a fost votat de 2.934 dejeni (18%).

Deși a obținut un loc de consilier local, figurând pe prima poziție pe lista propusă de partid, Benea a renunțat la această funcție și mai mult decât atât și-a dat demisia și din funcția de vicepreședinte PDL Dej.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

GHEORGHE BENEA, director general al CN Loteria Română SA, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:

– abuz în serviciu,  

– favorizarea făptuitorului,

 RÎPANU OVIDIU, șef al Serviciului de achiziții din cadrul CN Loteria Română SA,  la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:

participație improprie la abuz în serviciu,

– spălare a banilor,

PĂCURARU MARICEL, administrator al SC Global Network System SRL (în stare de detenție în altă cauză) cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:

– participație improprie la abuz în serviciu,

complicitate la spălare de bani,

spălare a banilor

MARINESCU IONUȚ MARIUS, reprezentant al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:

– participație improprie la abuz în serviciu,

– spălare a banilor  (2 infracţiuni),

BERTALAN EMIL, administrator în fapt al SC Global Network System SRL, cu privire la săvârșirea a două infracţiuni de complicitate la spălare a banilor,

GLOBAL NETWORK SYSTEM SRL, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:

– complicitate la spălare de bani,

– spălare a banilor,

TGV HOLDING SRL, PERFECT TOUR SRL, GRUP FINANCIAR IFN SA, PRONOVA 2005 SRL, PRONOVA SRL şi INVEST IMOBILIARE SRL,  cu privire la săvârșirea infracţiunii de spălare a banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 5 decembrie 2008, SC Form Trade SRL (în prezent radiată), administrată în fapt de inculpatul Ionuț Marius Marinescu, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Compania Naţională Loteria Română SA (CNLR) un contract de comision, în baza căruia putea să-și vândă, prin intermediul agențiilor loto, printre altele, și cartele telefonice. Conform contractului, compania națională își reținea un comision din sumele încasate ca urmare a vânzării cartelelor telefonice, nu angaja resurse financiare proprii și nu risca nimic în cazul în care bunurile puse pe piață nu se vindeau.

Ulterior, la data de 30 aprilie 2009, inculpatul Ovidiu Rîpanu, angajat în CNLR, ca urmare a susținerii lui Maricel Păcuraru, a negociat cu Ionuț Marius Marinescu modificarea temporară a clauzelor contractului respectiv, fiind încheiat un proces-verbal de negociere a clauzelor.

În documentul respectiv se menţionează că persoanele între care s-au purtat negocierile au fost Marinescu Ionuţ-Marius (reprezentant al firmei beneficiare) şi Gheorghe Benea (director general al C.N. Loteria Română SA).

În realitate semnătura atribuită lui Gheorghe Benea îi aparţine inculpatului Ovidiu Rîpanu  (care era delegat doar să conducă Serviciul achiziții), care a negociat şi a semnat în locul lui directorului general, fără o delegare în acest sens. Acesta, în condiţiile în care, singurul în drept să reprezinte compania conform Legii 31/1990 era directorul general, împrejurare legală cunoscută de cei doi “negociatori”.

Inculpaţii Ovidiu Rîpanu și Ionuț Marius Marinescu, știind că nesocotesc prevederile Legii 31/1990 și ale OUG 159/1999, au convenit transformarea contractului de comision în unul de achiziție de bunuri.

Astfel, inculpatul Ovidiu Rîpanu și-a asumat fără drept, în numele CNLR, în schimbul unor beneficii aparente sau derizorii pentru compania națională, obligații păguboase și riscuri comerciale. A fost convenit ca CNLR să plătească anticipat un număr de 120.000 de cartele telefonice prepay și 600.000 de cartele telefonice scratch, de valori diferite pe care urma să le vândă, suportând și costurile de transport către agențiile loto.

Practic, în acest mod, CNLR credita afacerea și pe SC Form Trade SRL, își indisponibiliza resurse financiare și își asuma riscul de a nu vinde bunurile achiziționate.

Ulterior, în data de 4 mai 2009, inculpatul Ovidiu Rîpanu, în calitate de șef al Serviciului de achiziții din CNLR, a comandat cartele telefonice prepay și scratch, conform celor negociate (deși procesul verbal de negociere nu putea produce vreun efect juridic), apoi a certificat nelegal din punct de vedere al ”realității, regularitărții și legalității”, factura emisă de SC Form Trade SRL.

Ulterior, inculpatul Ovidiu Rîpanu i-a determinat pe alți angajați ai CNLR ca, din culpă sau fără vinovăție, să avizeze ori să dispună plata, provocând companiei naționale un prejudiciu de 25.484.106,16 lei.

Ca urmare a înțelegerii frauduloase cu inculpatul Ovidiu Rîpanu, cartelele scratch au fost achiziționate de inculpatul Ionuț Marius Marinescu (prin firmele sale Form Trade SRL și TGV Holding SRL) de la o societate controlată de  primul (Dynamic Solution SRL, în prezent radiată) și de la o firmă controlată de Maricel Păcuraru (Perfect Tour SRL).

Toate cartelele telefonice scratch erau marca Pelegrin, procurate de Dynamic Solution SRL și Perfect Tour SRL de la Global Network System SRL, controlată tot de Maricel Păcuraru (prin interpusul Bertalan Emil).

Banii obținuți din infracțiune au fost spălați prin tranzacții bancare succesive, pe două circuite financiare:

  1. CN Loteria Română SA→Form Trade SRL→Perfect Tour SRL→ Grup Financiar IFN SA→Pronova SRL/Pronova 2005 SRL/Invest Imobiliare SRL/Global Network System SRL. Prin acest circuit financiar au fost spălați 20.152.353 lei de lei, beneficiar real fiind inculpatul Maricel Păcuraru.
  2. CN Loteria Română SA→Form Trade SRL→TGV Holding SRL→ Dynamic Solution SRL→Global Network System SRL. Prin acest circuit financiar au fost spălați 4.500.000 lei, beneficiari reali fiind Ionuț Marius Marinescu și Ovidiu Rîpanu.

În cauză s-a reținut că operațiunile bancare desfășurate erau menite a ascunde beneficiarii reali, precum și adevărata natură a provenienței banilor, cunoscând că provin din săvârșirea unei infracțiuni care a prejudiciat CN Loteria Română SA.

Tranzacțiile bancare nu au o justificare economică serioasă, reprezentând în special ”acordări de credite” (fără garanții, fără perspectiva recuperării banilor etc.).

Aflând fraudele comise în companie, inculpatul Gheorghe Benea (director general al CNLR), contrar atribuțiilor de serviciu, nu a informat consiliul de administraţie şi nu a făcut demersuri de anulare a procesului verbal de negociere prin care se intenționa modificarea contractului de comision, precum şi a plăţii către SC Form Trade SRL.

Mai mult, inculpatul Gheorghe Benea a dezinformat Ministerul Finanţelor Publice cu privire la cele petrecute şi a iniţiat măsuri de ascundere a fraudei şi a prejudiciului (darea în consum intern a cartelelor telefonice sau oferirea lor drept premiu câștigătorilor la jocurile loto pentru a nu risca revocarea din funcția de director general, acceptând totodată faptul că asigură astfel un folos necuvenit SC Form Trade SRL și că-i protejează pe făptuitori de tragerea la răspundere penală.

În cauză, CN Loteria Română SA s-a constituit parte civilă.

În vederea recuperării prejudiciului stabilit în dauna CN Loteria Română SA, au fost dispuse măsuri asiguratorii prin indisponibilizarea bunurilor imobile, a sumelor din conturi bancare şi, după caz, a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute la diverse societăţi comerciale  ce aparţin inculpaţilor: Maricel Păcuraru, Ovidiu Rîpanu, Ionuț Marius Marinescu, Bertalan Emil.

De asemenea, s-au luat masuri asiguratorii faţă de societăţile Perfect Tour SRL, Grup Financiar IFN şi Global Network System SRL.

Totodată, procurorii anticorupţie au mai dispus poprirea sumelor datorate inculpaților din prezenta cauză de următoarele societati: Grup Financiar IFN SA, Pronova 2005 SRL, Pronova SRL, Invest Imobiliare SRL, aflate în prezent în insolvenţă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză şi de a se dispune, faţă societăţi comerciale având calitatea de inculpat, interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau de lichidare, interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social şi interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa, cu excepţia măsurilor de conservare.

La soluționarea cauzei, constituită ca urmare a sesizării Curții de Conturi, procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor și Ministerului Finanţelor Publice.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER