Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Grădinița ”Arlechino” din Dej, reabilitată pe fonduri nerambursabile – GALERIE FOTO

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej și Grădinița cu Program Prelungit ”Arlechino” au marcat astăzi finalizarea proiectului ”Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit „Arlechino”, de care beneficiază cei peste 160 de copii care frecventează grădinița și cadrele didactice.

Proiectul implementat de Primăria Municipiului Dej și finanțat în cadrul  Programului Național de Dezvoltare Locală are o valoare de 2500000 lei, cota de cofinanțare din bugetul local fiind de aproximativ 140000 lei.

În cadrul proiectului prin care s-a dorit crearea de condiții optime și moderne de pregătire, clădirea grădiniței a fost extinsă, s-a intervenit la fațadizare și înlocuirea tâmplăriei. La parter au fost amenajate o sală de grupă, sală de mese, bucătărie, cabinet medical, izolator, birouri, vestiare şi grupuri sanitare. Au fost refăcute mansarda, acoperișul și au fost executate recompartimentări ale spațiilor în acord cu cerințele actuale, fiind amenajate 5 săli de grupă, spălătorie, călcătorie, uscătorie, depozite şi grupuri sanitare.

De asemenea grădinița a fost dotată cu mobilier și aparatura necesară desfășurării întregii activități.

”Investiția în Grădinița ,,Arlechino”, la fel ca investițiile care se derulează în prezent la 9 instituții de învățământ din municipiu, sunt investiții pentru copiii noștri, pentru viitorul comunității noastre, investiții care au ca scop crearea de condiții moderne pentru pregătirea și educarea lor”, a declarat primarul Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER