Ştiri din zonă
GRAV ACCIDENT de motocicletă pe o stradă din Cluj – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișUn grav accident de circulație, soldat cu două persoane rănite, s-a produs duminică după-amiază, în jurul orei 17:10, la intersecția străzilor Fabricii și București din Cluj-Napoca.
Potrivit primelor informații, un conducător auto în vârstă de 56 de ani, din Cluj-Napoca, din cauza efectuării unui viraj la stânga, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclist în vârstă de 36 de ani, din Baciu, care se deplasa regulamentar.
La fața locului au intervenit în scurt timp pompierii din cadrul ISU Cluj cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ, dar și polițiștii.
Pompierii au găsit, în momentul sosirii la locul accidentului, un motociclist care a fost proiectat aproximativ 10 metri în urma impactului și pasagerii ieșiți din autoturismul implicat în accident.
Echipajul SMURD a acordat asistență medicală de urgență și a transportat la spital motociclistul, în vârstă de 36 de ani, care prezenta suspiciuni de fracturi la nivelul unui membru și bazin, dar și pierderi de conștiență.
Totodată, o pasageră aflată în autoturism a solicitat consult medical și a fost transportată de un echipaj SAJ la spital.
Echipajul de pompieri a sprijinit acordarea asistenței medicale de urgență, a asigurat măsuri de siguranță pentru salvatori și de prevenire a incendiilor ca urmare a carburantului scurs pe carosabil. Totodată, a sprijinit eliberarea carosabilului.
Motociclistul și conducătorul auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.