Administraţie
GREVĂ de avertisment în primării, câteva sunt de lângă Dej (ACTUALIZARE)
Publicat acum
2 lunipe

Sindicaliștii din peste 1.300 de primării din țară vor fi astăzi, timp de două ore, în grevă de avertisment, pe fondul nemulțumirilor legate de reforma Guvernului Bolojan din administrația publică.
Greva de avertisment este programată între orele 10:00 şi 12:00. ”Greva este organizată de către Sindicatul Naţional SCOR, este rezultatul unui vot intern în structurile noastre şi, cu lipsa câtorva voturi, de abţinere, e unanimitate în a se organiza. Prin urmare, acţiunea se desfăşoară în toate primăriile în care avem organizaţii sindicale, 1.370 de primării. Ne aşteptăm că vor fi acţiuni de solidaritate şi în primării care nu sunt afiliate în sindicatul nostru”, a declarat, preşedintele Sindicatului Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan
Conform Corneliei Delimiț – Sindicatul SCOR Cluj, la nivelul județului Cluj, greva va afecta comunele Vad, Geaca, Panticeu, Negreni și Luna.
ACTUALIZARE: Din informațiile obținute de Dej24.ro, și sindicaliștii din Câțcău, Bobâlna și Jichișu de Jos se vor afla în grevă de avertisment.
Practic, în cele două ore, angajații din primării nu vor lucra cu publicul, ci vor sta în birouri.
Citește și:

ȘOCANT | Femeie dispărută la Dej, găsită moartă după 9 luni! Cadavrul, descoperit în zona unui cimitir – VIDEO

Dej | Concert de Pricesne, duminică, 5 aprilie, la Biserica ”Sfânta Treime”

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi












