Ştiri din zonă
Gropi imposibil de ocolit pe un drum județean din Bobâlna. Oamenii sunt disperați – FOTO
Publicat acum
6 anipe
Locuitorii unui sat din comuna Bobâlna, de lângă Dej, sunt disperați de starea execrabilă în care se prezintă drumul județean 109B și solicită măsuri urgente.
Oamenii din satul Vâlcelele, comuna Bobâlna explică că își distrug mașinile în craterele uriașe formate pe partea carosabilă, fiind nevoiți să parcurgă în fiecare zi un drum plin de gropi imposibil de ocolit.
„În atenția Consiliul Județean Cluj: Am dori să tragem un semnal de alarmă în legătură cu DJ 109B, tronsonul situat între localitățile Tiocul de Sus – Igriția – Vâlcelele – Oșorhel. Locuitorii acestor localități, precum și cetățenii aflați în tranzit prin aceste locuri, se confruntă cu o situație disperată, din cauza gropilor și a drumului deteriorat într-o foarte mare măsură. Practic, gropile sunt imposibil de ocolit, fiind atât de adânci încât, de multe ori, mașinile sunt avariate atunci când circulă pe acest traseu. Spunem traseu întrucât, în secolul 21 și o Românie membră a UE, DJ 109B este pur și simplu un eufemism. Aceste localități, deși cu populație nu foarte numeroasă, merită să trăiască în secolul 21, în UE. Nu e de mirare că aceste localități se depopulează în ritm alarmant, tinerii sunt pur și simplu descurajați să vină sau să rămână aici! (…) Considerăm că situația este una disperată, ar trebui construit un drum și pe aici. Vă rugăm să veniți cu niște măsuri urgente și concrete, această situație nu poate continua într-un județ cum este Clujul!”, arată localnicii din comuna Bobâlna.
Totuși, oamenii de-acolo se mândresc că în satul Vâlcelele, în trecut Buduș, comuna Bobâlna s-a născut Iulian Pop, primul primar de origine română al municipiului Cluj-Napoca. Edil al orașului între 19 ianuarie 1919 – 13 aprilie 1923, în timpul mandatului lui Iulian Pop a fost deschisă „Universitatea Daciei Superioare” – actuala Universitate „Babeș-Bolyai” și a fost introdus gazul metan în oraș.
„Fiu al acestui sat uitat de autorități (atât locale, cât și județene), Iulian Pop a fost decorat de Regele Ferdinand cu Ordinul Steaua României în grad de ofițer pentru meritele sale în modernizarea și administrarea municipiului reședință de judet al Clujului. A fost primar între ianuarie 1919 și aprilie 1923 și, pe lângă lucrări curente ca repararea, întreținerea și modernizarea gradinițelor, școlilor și spitalelor, a străzilor, a rețelelor de apă și canalizare, a barajului Mănăștur, a ștrandului din Parcul Central, în timpul mandatului său a avut loc dezvelirea monumentului Lupa Capitolină, statuie donată de primarul Romei, s-a realizat un concurs de proiecte pentru un pod arc din beton armat peste râul Someș (Podul din Piața Mihai Viteazul). Iar satul natal al lui Iulian Pop, un om decorat pentru contribuțiile sale la evoluția administrativă a județului Cluj, a ajuns epicentrul reprezentativ al acestei stări de degradare”, se mai arată în postarea locuitorilor din comuna Bobâlna.