Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Grupare infracțională specializată în fraude intracomunitare, care acționa și în județul Cluj, DESTRUCTURATĂ de polițiști

Publicat acum

pe

O grupare infracțională specializată în evaziune fiscală, care acționa și pe raza județului Cluj, a fost destructurată de polițiști.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Ploiești și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală în domeniul achizițiilor intracomunitare. Prejudiciul cauzat este de peste 5 milioane de lei.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești — Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor și procurorii D.I.I.C.O.T. — Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea unui grup infracțional organizat, profilat pe comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul achizițiilor și livrărilor intracomunitare.

În fapt, s-a stabilit că, în perioada 2013-2015, gruparea, constituită din persoane domiciliate în județele Bihor, Cluj, Mureș și Prahova, ar fi creat un circuit de societăți comerciale, de tip ‘fantomă’, având ca obiect comerțul cu telefoane mobile și accesorii de telefonie mobilă.

Prin intermediul societăților pe care le controlau, membrii grupului emiteau facturi fiscale ce atestau livrări de telefoane mobile și accesorii, contravaloarea facturilor fiind ulterior achitată prin transfer bancar. Sumele de bani ajungeau în conturile unor societăți comerciale furnizoare din Slovacia și Ungaria, aflate sub controlul membrilor grupului, firme care efectuau achizițiile în regim intracomunitar, dar se sustrăgeau de la plata impozitului pe profit și a T.V.A. datorate bugetului de stat.

Astfel, prin activitatea grupării, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu 5.450.759 lei, reprezentând T.V.A. de plata și impozit pe profit.

În luna februarie a.c., polițiștii din cadrul B.C.C.O.Ploiești și procurorii D.I.I.C.O.T. — Serviciul Teritorial Ploiești au efectuat 10 percheziții la sediile persoanelor juridice și la domiciliile a nouă persoane bănuite de implicarea în activitatea infracțională. 5 descinderi au avut loc în județul Bihor, 4 în județul Cluj și una în județul Mureș, acțiunile fiind desfășurate cu participarea polițiștilor din structurile locale de combatere a criminalității organizate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, token-uri și alte instrumente de efectuare a plăților, precum și suma de 20.500 de euro și 30.500 de lei.

În cadrul acțiunii desfășurate, au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere.

De asemenea, alte 5 mandate de aducere au fost puse în aplicare, de această dată, fiind vizate persoane din municipiul Ploiești.

Față de două dintre persoanele bănuite, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, iar o a treia persoană a fost prezentată Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra sumelor de 22.980 euro și 30.500 lei, precum și față un autoturism și 29 de proprietăți imobiliare (clădiri și terenuri) situate pe raza județului Prahova.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Mandatele de aducere au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile ‘Matei Basarab’ Ploiești.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER