Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Grupul vocal Oremus, ieri, în Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Grupul vocal Oremus Parohia Sf Ierarh Nectarie Dej (3)

Ieri, Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Dej a avut bucuria de a avea în mijlocul ei grupul vocal Oremus, de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Tinerele din grupul vocal Oremus au fost însoțite de către părintele arhid. Daniel Mocanu, profesor la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca și asistent la Facultatea de Teologie.

Grupul vocal a dat răspunsurile la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar în momentul chinonicului au interpretat diverse cântări din repertoriu psaltic și cel tradițional.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele arhidiacon, care a vorbit despre rolul pe care îl are femeia în biserica zilelor noastre. Acesta a comparat misiunea și virtuțile unei femei cu diaconița Olimpiada – exemplu de femeie dedicată misiunii bisericii. O altă idee importantă din cuvântul rostit a fost aceea de a extinde în mod continuu starea dobândită de credincioși în mediul comunității bisericii, prin rugăciune și viață virtuoasă.

La final, preotul paroh Ioan Buftea a mulțumit Grupului Oremus pentru bucuria împărtășită comunității parohiale și a lansat o nouă invitație grupului de a reveni la un concert de cântece populare, care, cel mai probabil, se va concretiza în a doua jumătate a acestui an.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER