Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

I-a cerut unei minore să realizeze filmulețe interzise, iar apoi a amenințat-o că le pune pe net. Nu e singura victimă

Publicat acum

pe

Azi, 14 iunie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.

Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea persoanei, pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie – septembrie 2020, un tânăr, în mod repetat, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în urma cărora ar fi realizat mai multe materiale pornografice, sub forma unor fotografii, cu caracter sexual explicit.

De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, bănuitul i-ar fi cerut minorei să realizeze materiale pornografice și să i le transmită prin intermediul unei rețele de socializare.

Totodată, după realizarea materialelor pornografice, tânărul i-ar fi solicitat minorei, în mai multe rânduri, să întrețină relații sexuale cu el și ar fi amenințat-o că, în cazul în care va refuza, va posta materialele pornografice pe rețelele de socializare.

În luna decembrie 2022, persoana bănuită i-ar fi solicitat unei alte minore, să producă materiale pornografice, pe care le-ar fi primit, stocat și deținut, până la data de 13 iunie 2023.

La data de 14 iunie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița – Năsăud a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și polițiști din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoșani.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER