Ştiri din zonă
IMAGINI ȘOCANTE de la Spitalul de Boli Psihice Borșa, județul Cluj – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPeste 120 de pacienți cu probleme psihice sunt îngrijiți la Spitalul din Borșa, județul Cluj, în condiții inumane. Stau câte 22 în saloane insalubre, unde tavanul este ciuruit și riscă să se prăbușească.
Imaginile filmate de deputatul USR Emanuel Ungureanu nu pot descrie infernul în care trăiesc bolnavii îngrămădiți într-o clădire veche de 200 de ani și în trei pavilioane supraaglomerate mai vechi decât anul 1966.
„Consiliul Județean Cluj nu este în stare să finalizeze de 5 ani un corp nou de clădire, prost proiectat oricum, care nu rezolvă decât maxim 78 de locuri de cazare. Nu este construită încă stația de epurare și pentru alt corp de clădire se face abia studiul de fezabilitate… Pacienții din acest lagăr, fac baie în curte sau în niște băi care seamănă cu cele de la Auschwitz! Iarna, încăperile cu tavan ciuruit, care s-a prăbușit în capul bolnavilor de mai multe ori, sunt încălzite la sobele de teracotă, vechi. Geamurile sunt praf și pulbere. Vă imaginați cum trece iarna pentru acești bolnavi?
Satul în care se află Spitalul Groazei se află la 36 de kilometri de Cluj, în localitatea Borșa, un sat uitat de lume care nu are sistem de canalizare.
Voi solicita în regim de urgență Consiliului Județean Cluj și Ministerului Sănătății, să-i mute pe cei 129 de bolnavi din clădirea-cocină, în condiții salubre, demne pentru ființa umană! Nimeni din cei responsabili nu trebuie să închidă un ochi, până situația acestor bolnavi nu este ameliorată semnificativ. Ce se întâmplă la Borșa, este o rușine națională!”, a scris pe Facebook deputatul USR Emanuel Ungureanu.