Naţional
Încă un dosar pentru Laura Codruța Kovesi. ”Sunt niște fabulații…”
Publicat acum
6 anipe
Laura Codruța Kovesi a ieşit de la audierile de la Secția Specială de Anchetare a Magistraților, după mai bine de 5 ore. Fosta şefă DNA a precizat că i-a fost adus la cunoștință faptul că este învinuită într-un nou dosar pentru constituirea de grup infracțional organizat.
„Am aflat că sunt acuzată în al doilea dosar într-un mod care nu a respectat nicio procedură, nici nu ştiu dacă am fost pusă oficial sub acuzare, am primit un proces verbal care nu era semnat. (…) Am rămas în birou, mi s-a adus la cunoştinţă o învinuire, că aş fi coordonat un grup organizat în DNA, împreună cu procurori trimişi în judecată. Mi-a fost predat un proces verbal care nu este semnat de procuror”, a declarat Kovesi.
„NU am fost citată legal, nu am avut ocazia să-mi pregătesc un avocat, sunt niste fabulaţii pe care le voi demonta în cel mai scurt timp, dar nu pot să mă apăr având în faţă un proces verbal care-mi transmite că am calitatea de suspect”, a mai spus fosta șefă a DNA.
„Categoric vă spun că nu sunt vinovată de niciuna dintre faptele care mi se impută şi o să-mi dovedesc nevinovăţia, toată această campanie are legătură cu candidatura mea la funcţia de procuror-general al UE”, a mai precizat Kovesi.
Laura Codruţa Kovesi a declarat, la ieşirea de la audierea de la SIIJ, că dosarele în care este vizată nu reprezintă o coincidenţă deoarece, potrivit acesteia, se desfăşoară o campanie de hărţuire a sa, care durează de doi ani de zile.
„Nu este nicio coincidenţă. E în continuare o etapă din această campanie de hărţuire. Am 47 de acţiuni disciplinare. În alte situaţii procurorii acestei secţii nu au comunicat câte dosare sunt în lucru, dar am aflat din spaţiul public că sunt 18 dosare. Şe ştia că este un vot pentru procedura de procuror european. Nu cred că este o coincidenţă. Imaginaţi-vă că am stat într-un birou şi poliţiştii îmi aduceau la cunoştinţă că mi s-a închis plângerea în timp ce veneau alte acuzaţii”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea din sediul Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor.
Totodată, fosta șefă a DNA a subliniat că nu este vinovată pentru nicio faptă de care este acuzată.
„Din perspectivă managerială tot ce puteam să fac cu instrumentele pe care le-am avut la dispoziţie am făcut. Am revocat procurori. Am dispus controale prin intermediul adjuncţilor mei. Şi din interiorul şi din afara instituţiei nu mi-au semnalat că sunt probleme. Categoric, vă spun că nu sunt vinovată pentru niciuna dintre faptele care mi se impută. Ei trebuie să dovedească că sunt vinovată, eu o să dovedesc că sunt nevinovată. Toată treaba aceasta are legătură cu candidatura mea”, a mai spus Kovesi.
justitia
2019-03-08 la 4:20:30 AM
Undeva, e şi grup infracţional organizat în punerea batistei pe ţambalul Legii. Relaţia de complicitate şi favorizarea făptuitorului cu cadru Institutional, e circumstanţă agravantă. Nu-i nimic dacă nu a ştiut pană acum. VA AFLA.