Naţional
Încă un serviciu inovator pentru pasagerii Wizz Air
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișWizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă lansarea unui nou serviciu pentru clienţii săi denumit Fare Lock, ce va permite pasagerilor să “blocheze” preţul şi pachetul de servicii pentru zborul selectat, pentru 48 de ore.
Wizz Air caută în permanenţă să sporească experienţa de călătorie a pasagerilor şi introduce de astăzi o caracteristică unică, creată pentru a satisface cel mai bine nevoile călătorilor WIZZ, tocmai pentru ca ei să poată călători la cele mai mici preţuri.
Ce este serviciul Wizz Fare Lock
- Fare Lock este un serviciu inovator care le oferă pasagerilor WIZZ posibilitatea de a-şi asigura un tarif selectat pentru o perioadă de 48 de ore cu o taxă de 14 lei (3 EUR) / segment / persoană
- Fare Lock este disponibil pentru rezervările realizate cu mai mult de 7 zile înainte de data plecării sau cu data primului zbor în cazul unui zbor dus-întors
- Fare Lock este disponibil pe wizzair.com şi poate fi utilizat pentru rezervări de zbor de dus/sau zbor de întoarcere şi pentru mai mulţi pasageri. Zborurile selectate, precum şi numele sau numărul de pasageri nu pot fi modificate în raport cu tariful garantat după plata Fare Lock
- Pentru a finaliza rezervarea la preţul garantat de Fare Lock, clienţii WIZZ vor trebui să plătească întreaga sumă a tarifului cu cardul sau folosind creditul din contul MyWIZZ, în termen de 48 de ore, prin accesarea paginii My Bookings
- Dacă rezervarea nu a fost finalizată în 48 de ore de la utilizarea serviciului Fare Lock tariful rezervat va fi anulat automat.
- Pasagerii WIZZ pot obţine acum cu uşurinţă cel mai mic tarif disponibil pe orice zbor WIZZ* până când îşi planifică întreaga vacanţă
- Zborurile selectate cu Fare Lock nu vor fi vândute şi preţul nu se va schimba timp de 48 de ore
- Fare Lock are un preţ fix, indiferent de zbor, perioadă sau pachet ales