Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

INCENDIU de amploare în comuna Panticeu. Au ars patru anexe, lipsa hidranților a îngreunat intervenția – FOTO

Publicat acum

pe

Un incendiu de amploare a izbucnit azi-dimineață, puțin după ora 7, în localitatea Sărata, comuna Panticeu.

La misiune au fost trimise patru echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de stingere de mare capacitate, precum și o autospecială pentru suportul logistic. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la mai multe anexe gospodărești, precum și la acoperișul unei case.

”Drept urmare, forțele noastre au acționat pentru protejarea unei alte case învecinate, concomitent cu localizarea și stingerea incendiului. Pe de altă parte, o reală provocare a constituit-o lipsa hidranților, iar echipajele noastre nu au avut posibilitatea să alimenteze cu apă în apropiere. În consecință, pentru lichidarea totală a incendiului, pompierii au utilizat aproape 30.000 de litri de apă care se aflau în cele trei autospeciale.

După eforturi susținute, echipajele noastre au reușit să protejeze în totalitate casa învecinată și să lichideze incendiul. La o primă evaluare a pagubelor, incendiul a distrus acoperișul unei case de locuit în totalitate, alături de patru anexe gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați.

Pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, incendiul izbucnind, cel mai probabil, din cauza unei sobe improvizate”, a precizat ISU Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER