Ştiri din zonă
INCENDIU într-un apartament din Cluj-Napoca, din cauza unui prelungitor defect – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișUn incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 00:40, într-un apartament situat pe Aleea Cioplea din Cluj-Napoca.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul ISU Cluj cu două autospeciale pentru stins incendii, o ambulanță, dar și polițiștii.
Pompierii sosiți la fața locului au găsit mai multe lucruri arse, care fuseseră evacuate pe geam de către unul dintre locatarii apartamentului. În camera unde izbucnise incendiul, pompierii au găsit câteva obiecte de mobilier care au fost afectate de ardere, care au fost stinse imediat și mai multe lucruri evacuate în celelalte spații din apartament.
Locatarii apartamentului, situat la etajul doi din imobilul cu patru etaje, au refuzat consultul medical.
Din fericire, nu au fost necesare măsuri de evacuare.
Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la un prelungitor electric defect.