Ştiri din zonă
INCENDIU la o casă din Apahida, care a fost cauza probabilă – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Două autospeciale și un echipaj SMURD au fost alertate ieri, în jurul orei 16, ca urmare a unui anunț cu privire la un incendiu care a cuprins o casă de locuit de pe strada Porumbeilor din localitatea Apahida.
Pompierii au găsit o încăpere cu o suprafață de circa 20 mp cuprinsă de flăcări și locatarul ieșit din aceasta.
Stingerea focarelor incendiului s-a realizat în scurt timp de către pompieri, astfel încât a fost evitată propagarea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit.
“Un bărbat de aproximativ 80 de ani a fost consultat de către echipajul SMURD, fără a fi transportat la spital. În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit cauza probabilă a incendiului: jar aprins căzut din sobă”, a transmis ISU Cluj.
Recomandări:
- Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
- Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
- Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
- Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
- În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
- Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă - La construcţia unei sobe, se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă sau pe grinzi de lemn ale planşeelor;
- În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect;
- Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat. La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului
Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată; - Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
- În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;