Eveniment
INCENDIU la o casă din Dej. Pompierii au intervenit cu două autospeciale – FOTO/VIDEO
Publicat acum
7 anipe
Un incendiu a izbucnit în această dimineață, puțin după ora 8, la o casă de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Dej.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii dejeni. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în partea superioară a locuinței, la etaj și au trecut imediat la lichidarea acestuia.
Persoanele aflate în imobil au reușit să iasă la timp din casă și să se salveze, însă pagubele materiale sunt destul de însemnate după ce flăcările au mistuit mai multe bunuri. Se pare că incendiul ar fi izbucnit inițial în afara locuinței, unde s-ar fi aprins o canapea.
Pompierii dejeni urmează acum să stabilească cauzele izbucnirii incendiului.
Citește și:

A fost agreată, în linii mari, varianta finală a traseului drumului expres Cluj-Dej – FOTO

Dej | Bărbat arestat pentru încălcarea ordinului de protecție. S-a apropiat, pe stradă, de persoana vătămată

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru a-l avansa pe cel mai vârstnic locuitor din Gherla – GALERIE FOTO















