Eveniment
INCENDIU la o casă din Nicula. Pompierii din Dej au intervenit de urgență

Publicat acum
7 anipe
Un incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 12, în localitatea Nicula, comuna Fizeșu Gherlii. Pompierii din Dej au intervenit de urgență.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale de stingere, o ambulanță de la Gherla, dar și polițiștii. Ajunși la locul solicitării, militarii au constatat că incendiul se manifesta la podul unei case și exista pericolul ca flăcările să se extindă la alte imobile din apropiere.
După o intervenție destul de lungă, pompierii din Dej au reușit să lichideze incendiul, însă pagubele materiale sunt destul de însemnate.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, astfel că nu a fost nevoie de intervenția echipajului medical. Pompierii urmează acum să stabilească cauzele izbucnirii incendiului.
foto: arhivă
Citește și:
Dejul se alătură, din nou, ”Zilei Curățeniei Naționale”. Voluntarii, așteptați să pună umărul la curățarea orașului
Heisterkamp Transport România SRL – Un deceniu de excelență pe piața locală, alături de TETAROM I
Îmbunătățirea echipamentului sportiv pe care orice fotbalist profesionist ar trebui să o ia în calcul