Naţional
Încep audierile în cazul manifestațiilor violente din Piața Victoriei! Vor fi audiați și jandarmi
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișIonel Corbu, procuror la Parchetul Militar, a declarat că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime şi vor începe audierile, conform Mediafax.
„Se primesc plângerile persoanelor vătămate direcţia de secţiile de poliţie, în speţă de la Secţia 1 de poliţie. Sunt aproximativ 30 de plângeri la acest moment, colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate şi în continuare o să solicităm înscrisurile necesaare conturării unor probaţiuni corespunzătoare. Iniţial s-a început urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu ţi urmează a fi extinse şi pentru neglijenţă în serviciu, dat fiind faptul cei doi militari jandarmi au fost izolaţi de către colegii lor. La acest moment pot să spun că s-au solicitat documente care vizează modul de organizare a misiunii de asigurare şi restabilire a ordinii publice, în mod punctual cele care sunt prevăzute în normele interne şi care sunt conturate de prevederile normelor 550, care reglementează activitatea Jndarmeriei Române”, a declarat Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar, structura care se ocupă de anchetarea violenţelor din 10 august.
Procurorul a mai subliniat că vor fi audiaţi toţi cei care au fost implicaţi în violenţe, inclusiv jandarmi: „Absolut pe toţi cei despre care există indicii şi presupuneri rezonabile că au acţionat în afara îndatoririlor de serviciu. (…) Vreau să asigur opinia publică de faptul că ne vom face datoria şi asigur că până la acest moment nu au existat imixtiuni în actul de cercetare. Toţi cei care sunt în activitate şi se află la sediu (lucrează la anchetă, n.r.)”.
De asemenea, procurorii au solicitat, atât de la Jandarmerie, cât şi de la presă, înregistrări din seara protestului de 10 august din Piaţa Victoriei.
„Nu vă ascund că s-au solicitat în data de 11 la toate instituţiile, jandarmerie, la televiziuni care s-au aflat în zonă. Aşteptăm să vină de la toate. Deşi evenimentele s-au desfăşurat în weekend, noi am început să le strângem”, a mai spus prim procurorul.
FOTO – Arhivă