Conectează-te cu noi

Naţional

INFORMARE METEO pentru toată țara! Instabilitate atmosferică accentuală și disconfort termic

Publicat acum

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o informare de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic la nivelul întregii țări valabilă de miercuri, 12 iulie, de la ora 12:00 până joi, 13 iulie, la ora 23:00.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și izolat 35…45 l/mp.

Astfel de manifestări se vor semnala miercuri, 12 iulie, îndeosebi în nordul, estul și centrul țării, precum și în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi (12/13 iulie) mai ales în regiunile vestice.

Pe parcursul zilei de joi, 13 iulie, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul și estul teritoriului.

În după-amiaza zilei de miercuri, 12 iulie, local în Muntenia, Oltenia și Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 35 de grade, izolat mai ridicate în Lunca Dunării.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER