Naţional
INFORMARE METEO pentru toată țara! Se anunță ploi, lapoviță, ninsoare și polei

Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișMeteorologii au emis o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă consistent în zona de munte, intensificări ale vântului și polei, care va intra în vigoare mâine, 21 februarie, la ora 5:00 și va fi valabilă până miercuri, 22 februarie, la ora 10:00.
În intervalul menţionat, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10…15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp.
La munte şi în Maramureş vor predomina ninsorile şi, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, se va depune strat nou, consistent de zăpadă. În Crişana şi Transilvania se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.
Intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, local şi temporar cu viteze de 50…60 km/h.
Pe parcursul zilei de luni, 20 februarie, pe arii restrânse va fi polei şi, local, în regiunile estice, centrale şi la munte va mai ninge, în general slab cantitativ.
FOTO – Arhivă
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!