Naţional
Înscrierile pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului se termină astăzi. Calendarul examenelor
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișVineri este ultima zi de înscrieri pentru sesiunea din august-septembrie a examenului de bacalaureat, care va începe pe 21 august, cu proba scrisă la Limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Înscrierea candidaţilor pentru examenul de bacalaureat se face prin fişă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit.
În cazul elevilor care vor promova examenele de corigenţe în această vară, va mai fi organizată o sesiune de înscriere, în data de 27 iulie.
Pentru candidaţii din seria curentă, profesorii diriginţi trebuie să realizeze nişte tabele de înscriere la prima sesiune de Bacalaureat, în conformitate cu evidenţele din licee. Tabelele cuprind opţiunile pentru probele de examen şi semnătura elevilor. Odată cu tabelele, profesorii diriginţi depun şi fişa-tip informatizată, tipărită şi semnată de fiecare candidat, în care acesta îşi asumă opţiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere.
Candidaţii din anii precedenţi se pot înscrie la secretariatul unităţii de învăţământ pe care au absolvit-o, pe baza actelor solicitate de către secretariate (certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor).
Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă.
Sesiunea din toamnă a examenul de bacalaureat va debuta în 21 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. A doua zi va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura română. În 23 august va fi organizată proba scrisă obligatorie a profilului, iar în 24 august elevii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.
Conform calendarului, pe 25 şi pe 28 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 28 august va fi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. În 29-30 august, este programată evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar în 30-31 august, vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.
Afişarea primelor rezultate va avea loc în 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii, între orele 16:00 -20:00.
Între 2 şi 5 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
Sursa – Mediafax.ro