Ştiri din zonă
Județul Cluj a intrat sub un COD GALBEN de precipitații abundente!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn număr de 27 de judeţe au intrat sub un COD GALBEN de instabilitate atmosferică, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, miercuri, 1 august, între orele 09:00 – 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi Muntenia. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.
Judeţele pentru care a fost emisă atenţionarea sunt: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi Prahova.
ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului. În plus, vremea rămâne instabilă toată săptămâna, perioadele cu soarele fiind destul de rare și combinate cu înorări și precipitații de scurtă durată.