Ştiri din zonă
Județul Cluj, locul II pe țară la rata de promovare de la simulare Bacalaureat 2019!

Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Județul Cluj a reușită să se claseze pe locul II, după Iași, la rata de promovare la simulare Bacalaureat 2019.
„În 8 judeţe, rata cumulată de promovare a depăşit 40%: Iaşi (46,4%), Cluj (45,5%), Dolj (43,1%), Brăila (43%), Galaţi (41,9%), Alba (41,3%), Vâlcea (40,5%) şi Suceava (40,2%). De asemenea, în Capitală, 40,4% dintre elevi au reuşit să obţină medii generale mai mari sau egale cu 6”, arată Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.
Rezultatele de la simularea de la Bacalaureat, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în perioada 11-13 martie, arată o rată cumulată de promovare, la clasele XI-XII, de 36,88%, în creştere cu 0,36% faţă de anul trecut, când a fost de 36,52%.
„Ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 42,15% (47.598 de elevi din 112.925 prezenţi). În raport cu anul şcolar anterior (39,55%), se constată o majorare de aproape 3%. La clasa a XI-a, rata de promovare este 31,86%”, mai arată sursa citată.
PE PROBE, SITUAŢIA CUMULATĂ A NOTELOR MAI MARI SAU EGALE CU 5 ESTE URMĂTOAREA:
- 69,5% la proba E)a) – Limba şi literatura română (67,7% în 2018)
- 71,7% la proba E)b) – Limba şi literatura maternă (75,8% în 2018)
- 50,2% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie (48,8% în 2018)
- proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 65,5% (81% în 2018).
Rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate care să genereze îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părinteluii, notele pot fi trecute în catalog.
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!