Ştiri din zonă
Județul Cluj va avea, până la sfârșitul acestui an, două containere de căutare-salvare în caz de cutremur – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișFiecare judeţ din România va avea, până la sfârşitul acestui an, câte două containere de căutare-salvare în caz de cutremur, a anunţat marţi, la Piteşti, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, la ședința de bilanț a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.
„Cel puţin pentru partea de căutare-salvare urbană, anul trecut am încheiat dotarea fiecărui judeţ cu câte un container de căutare-salvare, iar în acest an se achiziţionează al doilea container. Deja sunt contractate. Deci, la sfârşitul acestui an, fiecare judeţ va avea două containere de căutare-salvare cu toate echipamentele, ceea ce înseamnă că, în jurul fiecărui container, se dezvoltă o echipă de căutare-salvare (…) de intervenţie pe partea de clădiri prăbuşite şi alte situaţii care necesită echipamentele respective”, a declarat dr. Arafat.
În opinia sa, prin dotarea fiecărui judeţ cu câte două containere de căutare-salvare se va asigura necesarul pentru acest tip de intervenţii. În context, Raed Arafat a subliniat că momentul producerii unui cutremur nu poate fi prezis, dar autorităţile au datoria să fie pregătite în caz de nevoie.