Administraţie
La Dej patinoarul nu va funcționa iarna aceasta. La Gherla s-a deschis săptămâna trecută
Publicat acum
4 anipe
În urmă cu o săptămână, la Gherla s-a deschis patinoarul amplasat în parcul mare. În schimb, la Dej patinoarul nu va funcționa iarna aceasta.
Mai mulți cititori Dej24.ro ne-au semnalat că la Gherla s-a deschis patinoarul, în timp ce la Dej, deși incidența a scăzut sub 3, suprafața cu gheață nu este prezentă în Parcul Mic din Piața Bobâlna, la fel ca în ultimii ani.
Am solicitat un punct de vedere pe marginea acestui subiect, iar primarul Morar Costan ne-a transmis că ”sperăm ca în decursul acestui an (…) să se reia evenimentele și activitățile de la nivelul municipiului, inclusiv patinoarul”. Deși edilul nu precizează cu exactitate, ”acest an” înseamnă… iarna viitoare, cel mai probabil din decembrie încolo!
”La nivelul municipiului Dej în fiecare an era amplasat în centrul orașului patinoarul artificial la începutul lunii decembrie. Din păcate anul trecut nu s-a putut realiza acest lucru, având în vedere contextul epidemiologic și rata incidenței crescută la nivelul orașului. Ulterior scăderii incidenței, în contextul în care la nivelul patinoarului se crea aglomerare de persoane, mai ales copii, decizia s-a menținut pentru a nu crea risc suplimentar de infectare, luând în calcul și campania de vaccinare a populației, care a început abia în această săptămână, rata de vaccinare fiind încă mică. Sperăm ca în decursul acestui an, lucrurile să revină la normal, astfel încât să se reia evenimentele și activitățile de la nivelul municipiului, inclusiv patinoarul și să putem deschide și bazinul de înot”, a declarat pentru Dej24.ro primarul municipiului Dej, Morar Costan.
Ca fapt divers, la Gherla, numărul persoanelor care pot intra simultan pe gheață este limitat, pentru a se respecta măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu Covid-19.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!