Ştiri din zonă
Lacul Colibița, golit parțial! Imagini spectaculoase filmate cu drona – VIDEO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișGolirea lacului de acumulare de la Colibița scoate la iveală imagini surprinzătoare – ruinele satului Colibița, acoperit de ape odată cu construcția barajului.
Valoarea totală a investiției „Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița” este de 27,8 milioane de euro, iar principalele lucrări vizează reabilitarea barajului Colibița, lucrări de consilidare a râului Bistrița Ardeleană, dar și lucrări de curățare a lacului.
Ministerul Mediului anunță că, în prezent, este în desfășurare prima etapă, care constă în golirea parțială a lacului de acumulare.
Acest lucru este necesar pentru ca specialiștii să poată avea acces la sistemul de etanșare a barajului și să evalueze starea acestuia.
Lacul Colibița este un lac artificial din Munții Călimani, care a fost amenajat în perioada 1977-1991 cu scop hidroenergetic și pentru alimentarea cu apă a zonelor rurale din împrejurimi. Lacul s-a format prin inundarea controlată a fostei localități (Colibița) și are o suprafață de 270 de hectare, 13 kilometri lungime și un volum de 65 de milioane metri cubi de apă.