Social-Cultură
LAPI Dej și-a desemnat MISS și MISTER MAJORAT. Cine sunt câștigătorii? – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Restaurantul Rex Park a găzduit în această după-amiază Balul Majoratului – Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej.
La fel ca în fiecare an, Balul Majoratului reprezintă unul dintre cele mai așteptate evenimente de către elevii școlilor din municipiu. În această seară, liceenii de la ” Alexandru Papiu Ilarian” Dej și-au sărbătorit ”majorații” printr-o petrecere pe cinste.
După deschiderea oficială făcută de Dorina Gherman, directorul LAPI Dej, cele nouă perechi înscrise în concurs au dat tot ce au avut mai bun pentru a pune mâna pe râvnitele titluri de MISS și MISTER MAJORAT. Concursul a debutat cu tradiționala probă de dans (în urma căreia au fost eliminate patru perechi), pentru ca mai apoi băieţii – care au ascultat în căști muzică – să fie nevoiți să ghicească cuvintele rostite de partenerele lor.
Proba cu numărul trei a fost doar pentru reprezentantele sexului frumos. Acestea au sărit cât au putut de repede și de tare pentru ca bilele – aflate în cutia prinsă pe spatele lor – să cadă pe jos într-un timp cât mai scurt. Apoi, la proba a patra, băieții s-au străduit (și unii au și reușit) să facă declarații de despărțire pentru partenerele lor cu cuvinte care mai de care mai haioase (conform bilețelelor extrase).
Amuzament a stârnit și proba a cincea, în care elevii și-au umplut gura cu bezele și au citit cu voce tare diferite cuvinte pregătite de organizatori. Competiția s-a încheiat cu o nouă probă de dans, toate genurile muzicale fiind pe placul petrecăreților.
Până când juriul a deliberat, liceenii au dansat, au cântat și s-au distrat așa cum au știut mai bine alături de colegii și prietenii lor. La final, câștigătorii serii – Miss& Mister Majorat – au fost desemnați Sonia Bodea și Cătălin Trif. Locul doi a fost ocupat de Andrada Man și Alexandru Pintea, podiumul fiind completat de Larisa Mateș și Andrei Hoza. Ultimele două locuri au revenit perechilor Ana-Maria Țermure și Erik Nemeth, respectiv Anca Bogdan și Vlad Haitonic.
Seara a continuat cu dans și voie bună, atât pentru profesorii prezenți în număr mare la bal, cât și pentru elevii puși pe distracție de zile mari.