Ştiri din zonă
MAFIA lemnului din județul Cluj a primit o lovitură dură! Material lemnos, în valoare pe peste 1 mil. de lei, confiscat de polițiști
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPeste 3.800 de metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 1.000.000 de lei, au fost confiscați valoric în urma unui control de specialitate efectuat de polițiștii de investigare a criminalității economice și reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj.
În perioada iulie – septembrie 2017, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control de specialitate la o societate comercială, având ca obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos, de pe raza județului Cluj.
Astfel, a fost verificată întreaga activitate a societății din perioada 2014 – martie 2017, constatându-se neconcordanțe între cantitățile de material lemnos achiziționate și avizele care însoțeau lemnul.
Prin urmare, a fost dispusă confiscarea valorică a 3.804 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 1.000.000 de lei.
Totodată, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
FOTO – Arhivă