Social-Cultură
Mai multe unități de învățământ din Dej încep noul an școlar FĂRĂ AUTORIZAȚIE SANITARĂ!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn cursul zilei de ieri, 31 august, în Sala Mare a Palatului Administrativ, prefectul şi subprefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, respectiv Zoltán Györke, au participat la ședința extraordinară a Colegiului Prefectural al judeţului Cluj.
În cadrul şedinţei, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, ai Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Cluj, precum și ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al județului Cluj au prezentat stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru începerea anului şcolar 2017-2018.
Potrivit informațiilor prezentate de DSP Cluj, în judeţ sunt înregistrate 653 de obiective de învăţământ preuniversitar – şcoli, grădiniţe, licee, colegii şi tot ce funcţionează pe lângă acestea, cum sunt internate, cantine, ateliere, săli de sport, bucătării. Dintre acestea, 558 sunt autorizate sanitar, iar 95 neautorizate, ceea ce reprezintă 14,55% din total.
Printre principalele cauze care au dus la neautorizarea acestor obiective se numără lipsa apei potabile şi lipsa apei curente, grupuri sanitare necorespunzătoare, tip latrină, clădiri degradate, sistem de încălzire necorespunzător (sobe metalice) sau iluminat necorespunzător.
Potrivit sursei citate, comparativ cu anul şcolar precedent, când la nivelul județului Cluj existau 15,42% de obiective neautorizate, în acest an se constată o reducere a acestora.
ŞCOLI ŞI GRĂDINIŢE NEAUTORIZATE ÎN JUDEŢUL CLUJ
- Grădiniţa cu program prelungit Aşchiuţă Cluj-Napoca, strada Nirajului, nr. 9 – fără cabinet medical şi isolator, lipsă circuite şi spaţii suficiente la blocul alimentar
- Grădiniţa cu program prelungit Piticot Dej – fără circuite la blocul alimentar, mobilier şi ustensile vechi, degradate, spaţii insuficiente la spălătorie
- Grădiniţa cu program prelungit Arlechino Dej – fără circuite la blocul alimentar, mobilier şi ustensile vechi, degradate, spaţii insuficiente la spălătorie
- Şcoala primară a Liceului Teoretic Bathory, Cluj-Napoca – acoperiş degradat cu infiltraţii, canalizarea refulează
- Liceul Tehnologic Someş Dej – clădire degradată, iluminat insuficient, instalaţii sanitare neetanşe, curte neigienizată
- Grădiniţa cu program prelungit Pinochiom, Câmpia Turzii – acoperiş neetanş cu 50% tavane infiltrate
- Internatul şi spălătoria Colegiului Tehnic Turda – acoperiş şi instalaţii sanitare neetanşe la grupul sanitar
- Atelierele Liceului Tehnologic Someş Dej – degradate de ani de zile de ape. În timpul lucrărilor de reparaţii ale acoperişului s-a retras autorizaţia, nu funcţionează.
- Şcoala cu clasele I-VIII Aşchileul mare – apă nepotabilă
- Şcoala sat Suceagu – lipsă apă curentă şi potabilă, grup sanitar tip latrină
- Grădiniţa sat Suceagu – apa este nepotabilă, fosa septică amenajată incorect în clădire
- Şcoala cu clasele I-VIII Borşa şi Grădiniţa Borşa – nu a solicitat autorizare
- Grădiniţă Dângăul Mare, comuna Căpuşu Mare – apă nepotabilă, grup sanitar necorespunzător (latrină)
- Grădiniţă sat Agârbiciu, comuna Căpuşu Mare – apă nepotabilă, grup sanitar tip latrină
- Şcoala cu clasele I-VIII Feleacu – apă nepotabilă
- Şcoala cu clasele I-IV şi grădiniţa Vâlcele – apă nepotabilă
- Grădiniţă sat Sălicea – apă nepotabilă
- Grădiniţa Măguri Răcătău – apă nepotabilă, curte neamenajată, gard parţial degradat
- Şcoala cu grădiniţă sat Feiurdeni, Chinteni – fără apă curentă
Lista grădiniţelor care nu dețin autorizaţie de securitate la incendiu
- Grădiniţa cu program prelungit Albă ca Zăpada structura I Cluj-Napoca
- Grădiniţa Waldorf Cluj-Napoca
- Grădiniţa Specială Cluj-Napoca
- Grădiniţa cu program prelungit Căsuţa poveştilor Cluj-Napoca corp clădire B
- Grădiniţa cu program prelungit Rază de soare
- Grădiniţa cu program prelungit Lizuca – Structura 1 şi 2
Lista şcolilor fără autorizaţie de securitate la incendiu
- Şcoala Gimnazială Avram Iancu Câmpia Turzii – sala de sport
- Şcoala Gimnazială Iclod
- Şcoala Gimnazială Livada
- Şcoala gimnazială Ion Agrâbiceanu – clădirea C
- Şcoala Gimnazială Râşca – clădirea A
Listă licee fără autorizaţie de securitate la incendiu
- Colegiul Naţional Emil Racoviţă – corp A şi C
- Liceul Teoretic Pavel Dan Câmpia Turzii
- Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca
- Liceul Teoretic Mihai Eminescu