Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbați din Dej și Cășeiu, reținuți de polițiști pentru PROXENETISM

Publicat acum

pe

prostitutie

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 46 de ani, din Dej şi Căşeiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

În fapt, în cursul anului 2015, cei în cauză ar fi determinat trei femei să practice prostituţia pe raza municipiului Dej şi ar fi obţinut foloase patrimoniale în urma acestei activităţi.

În baza probatoriului administrat, la data de 7 ianuarie, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior, magistraţii au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de unul dintre aceştia, faţă de ceilalţi fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrivit Codului penal, „Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER