Naţional
MÂINE ajunge în România cea mai mare tranșă de vaccinuri Pfizer. Câte doze ajung la Cluj
Publicat acum
4 anipe
O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge luni, 5 aprilie, în România, potrivit unui anunț făcut de Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Noua tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech va fi livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. ”Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, a precizat CNCAV.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:
- Centrul Național de Stocare București: 171.990 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 66.690 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 58.500 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 45.630 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 58.500 doze.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.